Proxenetul: Aventură, #7

Proxenetul

Prolog:

Noaptea era tăcută,cu o liniște ce ascundea tensiunea invizibilă care părea să atârne în aer.Damian stătea în mijlocul camerei slab luminate,cu o țigară aprinsă între degete.Fumul se ridica încet,învăluindu-i chipul odată fermecător,dar acum obosit și marcat de urmele timpului și ale alegerilor greșite.Ochii lui,cândva plini de șarm și siguranță,reflectau acum o altă poveste,una despre pierdere, regret și o sete de izbăvire pe care nu o putea ignora.Lângă el,pe o masă mică,zăceau câteva fotografii îndoite.Chipuri familiare;Ana,Maria,Clara,Elena,fiecare dintre ele o amintire vie a trecutului său.În fiecare zâmbet capturat pe hârtie se ascundea o poveste:de speranță,de trădare,de durere.Damian întinse mâna spre una dintre ele,privindu-l pe el însuși într-o vreme când încă părea că deține lumea.Își amintea perfect momentul în care fusese făcută acea poză:un moment de triumf fals,construit pe secrete și minciuni.Dar lumea lui Damian nu fusese niciodată una solidă.Fusese o iluzie,o rețea de fire subțiri țesute din manipulare și putere efemeră.Fiecare decizie luată îl împinsese mai departe de ceea ce ar fi putut fi,până când totul se prăbușise cu o forță devastatoare.Își pierduse totul,controlul,averea,respectul celor pe care îi considerase ai lui.Dar cel mai grav,pierduse o parte din sine,partea care odată visase la ceva mai mult decât să domine și să distrugă.Damian știa că era la o răscruce.Cu fiecare zi care trecea,simțea cum trecutul său îi devora prezentul.Fiecare umbră,fiecare colț al camerei în care se refugiase îi amintea de fețele celor pe care îi trădase.Și,totuși,undeva adânc în el,încă pâlpâia o scânteie.Nu știa dacă era speranță sau doar dorința disperată de a se ridica din ruină.Făcu un pas spre geam și privi în noaptea întunecată.Întrebarea care îl măcina era simplă,dar imensă:putea el să se schimbe? Sau era condamnat să rămână un prizonier al deciziilor sale?

Cuprins:

Capitolul 1: Lumea lui Damian

Capitolul 2: Frumusețe și întuneric

Capitolul 3: Primii ani în detenție

Capitolul 4: Transformarea

Capitolul 5: Regele gratiilor

Capitolul 6: Eliberarea

Capitolul 7: Recrutarea Anei

Capitolul 8: Maria,chelnerița

Capitolul 9: Clara și poveștile fermecătoare

Capitolul 10: Elena,studentă ambițioasă

Capitolul 11: Echipa lui Damian

Capitolul 12: Prima schemă

Capitolul 13:  Îndoielile Mariei

Capitolul 14: Complicații

Capitolul 15: Oportunitate de aur

Capitolul 16: Ana descoperă adevărul

Capitolul 17: Alianțe periculoase

Capitolul 18: Maria confruntă

Capitolul 19: Trădarea Clarei

Capitolul 20: Planuri periclitate

Capitolul 21: Elena descoperă o cale de scăpare

Capitolul 22: Jocul dublu

Capitolul 23: Căderea unei iluzii

Capitolul 24: Damian contraatacă

Capitolul 25: Pierdere neașteptată

Capitolul 26: Ana devine lider

Capitolul 27: Ultima schemă

Capitolul 28: Confruntarea finală

Capitolul 29: Decădere

Capitolul 30: Răscrucea

Capitolul 1: Lumea lui Damian

Damian s-a născut într-un cartier mizer al orașului București din România,unde drumurile erau mereu pline de praf,iar clădirile, acoperite de crăpături,păreau să stea în picioare doar prin voia destinului.Locuințele erau mici,aglomerate,iar ferestrele lor,rareori curate,reflectau o lumină palidă și rece.Aici,visele erau rareori învățate și,chiar mai rar,realizate.Damian și-a petrecut copilăria într-o casă dărăpănată,alături de mama sa,o femeie extenuată de munca fizică și de eforturile de a întreține familia,și de fratele mai mic, Andrei,care fusese mereu fragil și bolnăvicios.Deși mediul în care a crescut era plin de greutăți,Damian ieșea într-un fel în evidență.Avea un farmec aparte,ceva ce rareori se vedea pe străzile gri și monotone ale cartierului.Părul lui era întotdeauna ușor răvășit,dar arăta de parcă și-l aranjaseră intenționat așa,iar ochii lui,de un albastru intens,aveau o strălucire hipnotică care făcea pe oricine să se oprească și să-l privească de două ori.Zâmbetul său,șmecher și dezarmant,putea să deschidă uși,chiar dacă hainele sale modeste spuneau o poveste diferită.De mic,Damian a învățat să navigheze printre greutățile vieții cu o abilitate aproape naturală.Mama sa,Ioana,obișnuia să-i spună adesea:

-Ai darul vorbelor,Damian.Ai putea să vinzi nisip în deșert.Aceasta nu era doar o expresie;Damian învățase rapid că frumusețea sa era o armă,iar vorbele potrivite puteau să-l scoată din orice încurcătură.Chiar și când făcea năzbâtii pe stradă sau într-o mică prăvălie de la colț,un simplu „îmi pare rău",spus cu un zâmbet dulce și un aer de inocență,era suficient pentru ca oamenii să-l ierte.Cartierul în care locuia Damian nu era doar un loc al sărăciei,ci și unul al violenței și disperării.Pereții clădirilor erau adesea murdari de graffiti,iar sunetele nopții erau adesea țipete sau zgomote de sticle sparte.Dar pentru Damian,toate acestea erau doar fundalul vieții sale.Le privea ca pe un decor temporar,ceva ce într-o zi va părăsi.Avea un sentiment profund că era destinat pentru lucruri mai mari,chiar dacă nu știa exact ce anume.La școală,Damian era un elev mediu.Nu pentru că nu ar fi fost inteligent,ci pentru că nu se străduia. Profesorii îi treceau cu vederea lipsa lui de efort datorită carismei sale.Fetele îl adorau,iar băieții fie voiau să fie prietenii lui,fie erau invidioși.Încă din acei ani timpurii,Damian învățase să folosească simpatiile oamenilor în avantajul său.De fiecare dată când avea nevoie de ceva,fie o temă rezolvată,fie o notă mai bună,reușea să obțină ceea ce voia fără să ridice un deget.Prima dată când Damian a realizat cu adevărat puterea pe care o avea asupra oamenilor a fost la paisprezece ani.O vecină,doamna Popescu,obișnuia să-l apostrofeze de fiecare dată când trecea prin fața curții ei.

-Ești un pierde-vară,Damian.O să ajungi la fel ca tatăl tău! Îi spunea ea,referindu-se la bărbatul care fusese cu mama lui dar îi abandonase.Într-o zi,Damian s-a decis să schimbe situația.A intrat în curtea femeii cu un buchet de flori furate dintr-o grădină vecină și i-a spus:

-Doamnă Popescu,am vrut doar să vă mulțumesc că aveți grijă de cartierul nostru.Sunteți ca o mamă pentru toți de aici.Femeia, complet surprinsă,s-a înmuiat imediat,iar din acea zi,nu doar că nu l-a mai certat,dar a început să-i ofere prăjituri de câte ori trecea pe la ea.Damian și-a dat seama că oamenii sunt ca niște piese de puzzle,iar el avea talentul de a le potrivi în favoarea sa.Nu era doar despre frumusețea sa sau despre cuvintele alese cu grijă,ci despre felul în care învățase să observe.Nimic nu-i scăpa:un oftat greu,o privire tristă,un gest nervos.Toate acestea erau indicii pe care le folosea pentru ași formula strategiile.Era ca un mic strateg în devenire,iar fiecare zi era o oportunitate de a-și perfecționa abilitățile.Pe măsură ce creștea,Damian și-a extins rețele.Pe stradă,era cunoscut ca un lider între copii,cel care putea să negocieze o pace între bandele rivale sau să obțină cel mai bun loc de joacă.Deși mulți îl respectau,puțini îl cunoșteau cu adevărat.Damian știa să-și ascundă gândurile și să creeze imaginea pe care voia ca ceilalți să o vadă.Pentru el,lumea era o tablă de joc,iar el era jucătorul principal.Cu toate acestea,Damian avea și momente de vulnerabilitate,pe care le ascundea cu grijă.Se simțea adesea prins între dorința de a evada din cartier și teama că nu va reuși niciodată.Avea nopți în care privea tavanul,într-o liniște absolută,întrebându-se dacă viața lui va fi mereu așa.Dar într-o dimineață,când soarele împânzea străzile cu lumina sa aurie,Damian se ridica și