În vremuri de demult,când pământul era tânăr,iar stelele scriau povești în cer,o țară minunată își croia destinul printre munți semeți,câmpii nesfârșite și râuri cristaline.Această țară era casa unui popor mândru și viteaz,dar greu încercat.De-a lungul veacurilor,țara fusese sfâșiată și dezbinată de dușmani pofticioși și de trădători vicleni.Trei surori,născute din același neam,România,Moldova și Bucovina,au fost separate de râuri,granițe și suferințe,dar legătura dintre ele nu s-a pierdut niciodată.Era păstrată de un bătrân tainic și înțelept,cunoscut sub numele de Bunicul Credință,cel care veghea asupra spiritului lor.Sub cerul strălucitor al Carpaților,povestea acestor surori avea să devină o epopee a iubirii,sacrificiului și renașterii.Era o poveste despre un popor care,în ciuda rănilor adânci,nu și-a pierdut speranța și a luptat pentru a-și regăsi unitatea.A fost o vreme a întunericului,când dușmanii,precum Ruslan,cu gheare ascuțite și vorbe amăgitoare,au încercat să le înrobească.A fost o vreme a trădării,când cei născuți pe aceleași pământuri au încercat să le vândă libertatea.Dar a fost și o vreme a luminării,când surorile,unite prin chemarea sângelui și a credinței,au ridicat capul și au înfruntat împreună furtuna.Acum,când pacea părea să se așeze peste pământul lor,ele înțelegeau că adevărata luptă nu era doar împotriva dușmanilor văzuți,ci împotriva dezbinării din suflet.Sub ocrotirea Bunicului Credință și a rădăcinilor comune,ele trebuiau să clădească o țară demnă de numele lor.Aceasta este povestea lor,o poveste despre cum lumina iubirii și a credinței poate străbate cele mai adânci umbre,iar spiritul unui popor poate renaște din cenușă.